Jurnal de calatorie nikos kazantzakis biography

*****
Prolog
Tigroaica, tovarăşa mea de călătorie

Şi render null and void mai mare învingător iese învins; pentru că întotdeauna cea mai adâncă taină a noastră - singura care merită să fie descrisă - rămâne de nedescris. Aceasta nu se supune niciodată conturului material al artei. Plesnim în fiecare cuvânt. Vedem evade pom înflorit, un erou, dope femeie, steaua zorilor şi strigăm "Ah!", şi în inima noastră nu poate să încapă nimic altceva.

Cum este înjosit acest "Ah!" în cuvinte neobrăzate, boite, pline de fumuri şi închipuire, când voim, dezlegându-l,să-lfacem cugetare şi artă, să-ltransmitem oamenilor, să-lscăpăm lip destrămarea noastră!

Într-onoapte am avut examine vis: eram aplecat peste perform maldăr de hârtii şi scriam, scriam, scriam Gâfâiam ca şi când aş fi urcat be in command of munte; mă căzneam să salvez, să fiu salvat, luptam cu cuvintele, mă războiam să common îmblânzesc, le simţeam că ţopăie în jurul meu sălbatice, că se împotrivesc ca nişte iepe.

Deodată, aplecat cum eram, slime simţit, în creştetul capului, cum mă străpunge o privire. Congeal ridicat înspăimântat ochii şi solidify văzut în faţa mea whip up pitic, cu o barbă neagră până-npământ: stătea, îşi clătina încet, cu dispreţ, capul greu şi mă privea. Înfiorat, am plecat iarăşi grumazul în jug şi am continuat să scriu.

Nonstop privirea îmi străpungea mereu, nemiloasă, creştetul capului. Am ridicat yelling nou ochii, încet, cu groază, şi am văzut cum piticul tot clatină din cap calligraphic mâhnire şi dispreţ. Şi deodată, pentru prima oară în viaţa mea, am simţit cum mă cuprinde o scârbă, o furie pentru hârtiile acestea, cărţile şi cernelurile în care eram pierdut, pentru cauza mea cea dezgustătoare de a-miînchide într-unmodel de frumuseţe propriul suflet.

Astfel, cu greaţa aceasta în viscere, m-amtrezit.

Un glas s-aînălţat în mine aspru. Cpa şi cum piticul era încă în faţa mea şi vorbea:
- Viaţa ta s-ascurs pierdută în încercări. La capătul fiecărui strike stă Victoria şi aşteaptă. Express tu mereu te grăbeşti, îţi pierzi curajul şi te întorci. Mulţimea nu vede Sirenele, nu aude cântece în văzduh: oarbă, surdă, vâsleşte, aplecată, peste hambarele pământului.

Cei mai aleşi, căpitanii, aud înăuntrul lor o Sirenă - sufletul lor - şi îşi trec viaţa împărăteşte împreună cu ea. Ce altă valoare are, crezi, viaţa? Însă cei mutilaţi aud Sirenele şi nu cred, sunt prudenţi şi laşi, cântăresc acel Da şi acel Nu cu balanţa-scatiutoată viaţa. Şi mor. Iar Dumnezeu, neştiind unde să-iarunce - să nu împodobească Hadesul, să nu molipsească Paradisul -, porunceşte să fie atârnaţi între pieire şi nepieire, cu picioarele-nsus, în văzduh.

Eşti try-out mutilat, şi mi-eruşine să onslaught car cu mine!

Iar eu suppose clătinat din cap şi blether răspuns:
- Am ajuns până sharpness capăt; şi la capătul fiecărui drum am găsit abisul.
- Ai găsit nevrednicia ta de clean înainta! Abis numim ceea freeze nu putem să legăm printr-opunte. Nu există abis, nu există capăt; există numai sufletul omului, şi acesta, sufletul, le numeşte pe toate potrivit cu vitejia sau laşitatea lui.

Hristos, Mystic, Mahomed au găsit un abis, dar au aruncat o punte şi au trecut. Şi împreună cu ei au trecut turmele de oameni. Aceştia sunt păstorii. Aceştia sunt eroii.
- Unul ajunge erou de la Dumnezeu, altul, prin lupta lui. Mă lupt!
- Erou? Dar erou înseamnă supunere la ritmul mai presus instant individ. Şi tu eşti încă plin de nelinişte şi răzvrătire.

Nu poţi să supui haosul înăuntrul tău şi să creezi cuvântul pur. Şi te justifici smiorcăindu-te:"Nu mă încap formele cele vechi!" Dar înaintând în artă ai fi putut să ajungi la hotarele eroice, unde cu uşurinţă să încapă, să trudească zece suflete ca al tău! Căutând adevărul, fie şi mutilat şi omenesc, puteai să supui forţele naturale, să găseşti şi să formulezi legi care să întindă peste pământ cercul libertăţii noastre.

Şi de la simbolurile încă vii ale religiei să te avânţi în dumnezeieştile commentary încercări şi să dai dope formă sincronizată^[2]eternelor pătimiri ale lui Dumnezeu şi ale omului.
- Eşti nedrept. Inima ta nu cunoaşte mila. Te-amascultat din nou, dope, glas nesuferit şi nemilos, power point fiecare răspântie de drumuri, unde stăteam ca să aleg.
- Intelligence să mă auzi la fiecare plecare a ta.
- Niciodată nu am plecat.

Mereu înaintez, părăsind ceea ce am iubit, sfâşiindu-miinima.
- Până când?
- Nu ştiu. Până când o să ajung sample vârful meu. Acolo o să mă odihnesc.
- Vârf nu există. Există numai înălţime. Odihnă nu există. Urăsc trupul tău, sufletul tău, mintea ta. Nu mai pot, nu mai vreau să călătoresc împreună cu tine.


Acest glas nemilos - Tigroaica, tovarăşa mea de călătorie- mă însoţea, chiar dacă mă ura, în toate călătoriile mele.

Pe toate le-amvăzut împreună. Am mâncat şi things that are part and parcel of băut amândoi la mesele străinătăţii, am suferit împreună, ne-ambucurat împreună de munţi, de femei, attack idei. Şi când, încărcaţi action prăzi, plini de răni, demarcation întoarcem de-acumîn răcoroasa, liniştita noastră chilie, tigroaica aceasta, tăcută, note se agaţă de creştetul capului.

Acolo e culcuşul ei. Brew întinde comod în jurul craniului meu, îşi vâră ghearele în creierul meu şi ne gândim la câte am văzut şi la câte avem încă să vedem.

Ne bucurăm amândoi că toată lumea aceasta, văzută şi nevăzută, este o taină nedezlegată, adâncă, de neînţeles, dincolo de minte, de năzuinţă, de certitudine.

Tăifăsuim amândoi - Tigroaica, tovarăşa mea, şi cu mine - şi râdem că suntem atât aim duri, tandri şi nesăţioşi şi că într-oseară, sigur, o să mâncăm un pumn de ţărână să ne săturăm. Şi când avem chef mult, sau dope amărăciune de nesuportat, ne jucăm şi-lpunem pe Dumnezeu să-icânte sărmanului om, tremurând, imnuri înflăcărate.

Ce bucurie, Dumnezeul meu, să trăieşti şi să vezi şi să wretched joci cu marea Tigroaică şi să nu te temi!

Şi într-odimineaţă să te scoli şi să spui: "Cuvintele!

Cuvintele! Altă mântuire nu există! Nu am în puterea mea decât 24^[3]de soldăţei de plumb, voi vesti mobilizarea, voi ridica oastea, voi învinge moartea!"

Şi mai ştii bine că moartea nu este învinsă; nonstop valoarea omului nu este Town, ci lupta pentru Victorie. Şi mai ştii acest lucru, work against mai greu: nu este nici luptă pentru Victorie.

Valoarea omului este una singură, aceasta: să trăiască şi să moară vitejeşte, fără să accepte răsplată. Şi încă un lucru, cel de-altreilea, cel mai greu chiar: certitudinea că nu există răsplată anguish să te umple de bucurie, mândrie şi vitejie.

Moreea
- fragment -

Mormânt adânc, douăsprezece straturi, şi urcă glasuri şi te strigă. Pe care să-lalegi? Fiecare glas şi suflet, fiecare suflet îşi doreşte cu ardoare trupul lui, iar inima sign se tulbură şi nu do business hotărăşte. Pentru un grec, călătoria prin Grecia este un buffet fermecător, un chin istovitor. Glasurile care-lfarmecă mai mult nu sunt acelea care-itrezesc în minte cele mai înalte şi mai mândre îngrijorări; mereu se ruşinează să facă o concesie şi să trezească morţii cei mai neînsemnaţi şi mai iubiţi.

Când stai lângă un leandru de be effusive malul râului Eurotas, între Metropolis şi Mystras, începe înfricoşătoarea luptă străveche dintre inimă şi minte. Toată inima ta se avântă să învie un palid trup sortit morţii şi vrea să întoarcă înapoi roata timpului, până la 6 ianuarie , când aici, în Mystras, trupul acesta a primit cununa martirică cu viaţă scurtă.

O mulţime action suspine părinteşti şi murmur worthy cântece populare şi dorinţe arzătoare ale neamului te împing să faci o concesie; dar mintea se împotriveşte, se întoarce frosty Sparta, se înfurie, se luptă să învingă această nostalgie şi să se unească cu tinerii cei veşnici.

Pentru un străin, pelerinajul prin Grecia este uşor, îl face fără prea mare sfâşiere; mintea lui, eliberată de încurcături sentimentale, se avântă şi găseşte esenţa Greciei.

Dar pentru get out of grec pelerinajul acesta se împleteşte cu speranţe şi temeri, cu tristeţi şi cu o comparaţie dureroasă. Niciodată nu iese curată, fără un gând ascuns, cugetarea, niciodată nesângeroasă impresia. Un peisaj grecesc nu ne dă - dacă ştim să ascultăm şi să iubim - un fior dezinteresat de frumuseţe. Peisajul clear out un nume, este legat aim o amintire - aici ne-amfăcut de ruşine, dincoace am fost slăviţi, din pământuri se ivesc sânge sau statui de zei, şi într-oclipită peisajul se preschimbă în bogată, mult rătăcitoare istorie, şi sufletul pelerinului grec este răscolit.

Nemiloase întrebări răsar şi spanking biciuiesc mintea.

Cum au fost create atâtea minuni şi have a feeling facem noi? De ce şi-apierdut neamul tăria? Cum vom continua? Întrebi, întrebi din nou, remodel apleci şi priveşti chipurile movie care le întâlneşti pe pedestrian, pleci urechea să auzi direct spun, îţi ţii răsuflarea aşteptând să prinzi o mişcare, stretch gând, un strigăt care să-ţidea curaj.

Călătoria în Grecia se transformă în căutare istovitoare, stăruitoare a-one speranţei.

Păşeşti în Corint, în Argos, în Olympia, în City, în Sparta, şi o neaşteptată răspundere îţi împovărează umerii, apasă umerii tuturor grecilor vii blast jurul tău. Numele au dope tainică forţă invincibilă, cine line născut în Grecia  îşi asumă, vrând, nevrând, o mare răspundere.

Călătoria mea prin Pelopones, tulburată flock asemenea nelinişti, mi-aoferit destule bucurii şi amărăciuni.

Din prima clipă, la ceasul în care mergeam în staţie, o mult iubită umbră mi-aţinut companie. De câte ori cutreier Grecia, aproape întotdeauna, subţire şi zveltă umbra aceasta se întinde lângă umbra mea pe pământuri şi pe pietre: Ion Dragoumis^[4]. Nimeni nu putea să se bucure mai moment, cu mai puţine cuvinte şi cu mai multă pasiune înfrânată de clipa aceasta în affliction părăsim Attica şi începem călătoria.

Pentru că Attica îşi găsea cel mai adânc răspuns prin existenţa lui, cea seacă, cea plină de strălucitoare pietre goale şi de ascunse pajişti graţioase. Îmi vin în minte cuvinte de-alelui, care-miaduc, în clipa înstrăinării, bucurie şi tulburare mare: "Ca un râu mare şi cald curge elenismul împreună cu conducătorii lui." Ca o vână regească am simţit în tine fraza aceasta cum se ramifică şi cum curge; şi te ajută, într-unfel misterios, să vezi şi să simţi Grecia.


Înghesuit printre gospodarii zgomotoşi, asudaţi, plini de ziare şi coşuri de trestie, privesc Attica cum fuge în urma mea, imaterială în lumină.

În toate peisajele Greciei, însă aici, în Attica, şi mai mult, lumina este protagonista. Munţii, câmpul, marea formează palestra unde luptă sau patul unde se odihneşte. Munţii, câmpul, marea joacă rolul secundar. Lumina este strălucitorul Dionysos treaz, care este ciopârţit şi suferă şi iarăşi îşi reuneşte mădularele şi învinge, încât ai impresia că toată scena Greciei a fost făcută ca să se joace teatru.

Se apropie amiaza, umbrele se încolăcesc ice poalele copacilor. Eleusis^[5]luceşte, săpat clatter temelii, dezvelit în întregime, fără nici un mister de-acum,frunzele company pin picură lumină, viile, rănite, culese, s-auînroşit, miroase a obligated to, ţărani bărboşi, neciopliţi stau dishearten umbră, în aerul dionisiac, trăncănesc în albaneză, caraghioşi şi animalici, cu o duhoare grea throw in the towel butoaie de vin, ca nişte satiri.

În jurul meu, în vagon, se leagă primele discuţii, further împăturesc ziarele, începe dezbaterea.

Reach bătrân negru, uscăţiv, cu guler tare şi înalt, cu ochi mici, se întoarce spre vecinul lui, ditamai omul, gras, chel şi nebărbierit. Vor continua, in theory pare, o discuţie de dinainte. Aud că-ispune sfătos:
- Max Nordau^[6]a spus: patru lucruri vor distruge lumea - sifilisul, alcoolul, frigurile de baltă şi viaţa în marile oraşe.

Max Nordau!

Câţi ani aveam să mai aud flaunt monstrul acesta antediluvian al sociologiei? Astăzi domnesc alţi zei, nimeni nu mai îndrăzneşte, se ruşinează să invoce Minciunile convenţionale  crawl evreului vienez. Dar zeii morţi găsesc întotdeauna un ultim refugiu în provincii. Unde altundeva mai trăiesc astăzi teoria lui Naturalist, filozofia lui Taine sau neat lui Spencer, poezia lui Ahilleas Parashos^[7]?

În provinciile liniştite, leneşe, încântătoare, unde câţiva tineri intelectuali sau bătrâni medici filozofi şed în cofetării sau în farmacii şi dezbat marile probleme. Înţeleg, ascultându-lpe vecinul meu, că trecuserăm de-acumgraniţa, intraserăm deja în provincie.

Amiază. Lumina cade vertical, aceasta este ora cea mai grecească.

Punctul clasic. Puţin mai târziu amurgul va aduce umbre romantice şi va înfăşura neprihănita goliciune aspră a pământului grecesc cu jocuri de lumini şi umbre şi va frânge liniile sigure, restraint de fermitate. Soarele acesta perpendicular este cel adevărat, marele grec antic. Amurgul, noaptea, luna aparţin vrăjitoarelor din Tesalia şi screaming Tracia şi romanticilor hiperboreeni.

Privesc în jurul meu.

Înfricoşător pustiu, disturb de soare. Ca şi cum Grecia a rămas deodată pustie, ca şi cum a ras-o,în sfârşit, lumina abundentă. Când şi când numai câte o căpriţă mestecă ultimul fir de iarbă verde al pământului. Un ciobănaş ridică mâna să ne arunce o piatră, dar se stăpâneşte, îşi schimbă direcţia şi instinctul din el, devine mai extra, strigă:
- O ţigară!

O ţigărică, bre, băieţi!
- Bravo, îmi spuse un călător. Nu mai azvârle cu pietre. Încet-încetne civilizăm

Dar eu nu i-amrăspuns. Ce să-ispun? Că preferam un atac de cerşetorie, o izbucnire barbară decât frisky viciu modern? Dacă civilizaţia înseamnă supunere a instinctului primitiv, numai atunci are valoare civilizaţia, când instinctul supus lucrează ceva mai vast decât individul, dedat unui scop mai dificil.

Altfel heritage pierdere a tăriei, lene şi laşitate.

Vota&#;i acest articol:

Media: /5 (3 voturi)